Sa traiti…bine…v-am gasit!

Ma strofoc de ceva timp sa intru si eu in randul blogerilor, in randul celor care au impresia ca au ceva de spus, in randul celor care simt nevoia sa-si expuna opiniile on-line, ca si cum cineva ar fi interesat de acestea. Intarzierea intrarii in blogosfera nu a fost cauzata decat de un singur motiv si anume ca pur si simplu ideile imi intrau intr-o dezordine cumplita in momentul in care ma asezam in fata calculatorului. Nici acum n-as putea spune ca miscarea browniana a ideilor mele este mai scazuta, dar mi-am luat inima-n dinti si iata ca am reusit sa trec deja peste partea de inceput, poate cea mai dificila.

Sunt constient ca nu sunt multi cei care vor citi randurile scrise de mine, nici nu intentionez asta. Scopul acestui blog este doar acela de a-mi asterne cateva ganduri si idei atunci cand acestea ma macina. Din acest motiv nici nu voi scrie cu vreo anumita regularitate, ci doar atunci cand am ceva de spus, in orice domeniu, cu precadere in ceea ce priveste viata de zi cu zi, politica si sociala si intamplari personale.

Pentru a nu mai lungi introducerea am sa deschid subiectul care ma obsedeaza de cateva saptamani incoace si sunt convins ca nu numai pe mine: alegerile prezidentiale. S-au scris zeci de mii de randuri, s-au consumat tone de hartie reala sau virtuala, mii de politruci, de simpli comentatori, de analisti care mai de care mai priceputi si-au dat cu parerea. Eu de ce n-as face-o atata timp cat consider ca am ceva de spus?

As incepe cu o intamplare la care am fost partas in data de 1 decembrie anul acesta. In acea seara iesisem impreuna cu prietena mea sa luam o gura de aer imbacsit de Bucuresti si din vorba-n vorba, din pas in pas am ajuns in Piata Universitatii. Eram pe platoul de la TNB, cand in urechi ne-au rasunat cantece anti-comuniste si scandari insufletite. Am traversat sa vedem ce se intampla (curiozitate pe care au avut-o probabil multi in ’89 – sigur ca nu fac nicio comparatie..ziceam si io). Ne-am protapit si noi ca tot romanu’ casca-gura. Ne-au sarit in ochi afisele anti Geoana, anti PSD, anti comunism, anti…anti…anti… O paranteza: am remarcat demult ca acesta e un atribut al poporului roman, in special si probabil al tuturor oamenilor, in general, acela de fi intotdeauna revoltati. Acum, probabil ca ar fi momentul sa recunosc ca n-am fost niciodata un sustinator al lui Traian Basescu. Nu l-am votat niciodata si acum cu atat mai putin. Cu toate acestea, consider ca pot fi un om echidistant, care sa judece limpede si fara ranchiuna.

Tinand cont de aceste lucruri, reiau intamplarea. Stateam impreuna cu prietena mea si ne holbam stupefiati la ce se intampla in jurul nostru. Puterea cerea „jos comunismul”. INCREDIBIL!!!! Pai un calcul logic elementar nu poate conduce decat la o singura concluzie: cand formulezi o cerere „revolutionara” incepand cu imperativul „Jos” se presupune ca te referi la cineva care e „sus”, nu?? Ne uitam unul la celalalt scarbiti, cand prietena mea il remarca in multime pe un fost coleg de generala, culmea consilier (sau ceva de genul) al Ancai Boagiu. Langa noi, in partea dreapta se afla d-na „fata de bideu” (scuze dar nu retin persoanele neimportante). Din acel moment ne era foarte clar ce „vointa populara” ii manase pe oameni in strada. La un moment dat, ne abordeaza doua femei care ne intind o lumanare. Zic: pentru ce? Raspuns: pentru mortii de la revolutie si pentru Geoana. Am ramas stupefiat, pentru a „n”-a oara in seara aia, dar nu si pt ultima. Le-am zis si lor si va spun si voua. Cum e posibila atata nerusinare? Cum sa-ti permiti sa amesteci lucrurile intr-un ghiveci gretos si hidos ca acesta? N-am stiut pana acum ca „Asociatia 21 decembrie” face politica. Nu mai dezvolt, poate alta data, pentru ca mai e un lucru care s-a intamplat in acea seara de 1 decembrie, care a pus pur si simplu capac peste oala fierbinte si aproape data in clocot. Imi sarutam prietena intr-un spatiu public, in tara mea, neostentativ si nederanjand pe nimeni. In momentul urmator, un baiat din spate ma admonesteaza, spunandu-mi: „ce-ati venit sa va pupati aici sa-mi furati mie libertatea?” Am crezut ca glumeste, logic, ce altceva as fi putut sa cred. Dar n-o facea. Era chiar revoltat, cum de mi-am permis sa-i incalc „proprietatea”, probabil. Ei bine, acel eveniment ma va urmari mult timp de-acum incolo si-l voi povesti de fiecare data cand cineva imi va mai vorbi de comunism si anti-comunism. In rest, trageti voi concluziile.

As vrea, in continuare, sa ma refer la cateva lucruri atribuite lui Traian Basescu si care combinate cu un vot dat lui, ma consterneaza. Pentru a nu fi discutii, am sa le iau punctual si am sa astept raspunsuri la ele. Asta fac de cand a inceput aceasta campanie electorala nesimtita despre care o sa vorbesc intr-un articol viitor.

Primele trei sunt cazuri penale si cine ma poate contrazice este rugat s-o faca, argumentand desigur.

1. Agresiunea unui copil este caz penal. Ca o fi sau nu adevarat acel filmulet e putin spre deloc important. Ce conteaza sunt cele 2 marturii ale impricinatului. In prima faza n-a negat agresiunea ci din contra a incercat s-o justifice, pentru ca mai apoi sa jure evaziv pe Biblie.

2. Numirea in functii publice (sef SIE) a unei persoane pe baza unei motivatii ce tine de lucruri personale se numeste trafic de influenta si se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 10 ani.

3. Furtul se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 12 ani conform Codului Penal. Furtul unui telefon mobil al unui jurnalist se incadreaza perfect in articolul corespunzator acestei fapte.

4. Lupta anti-comunista impotriva PSD-ului a fost condusa de „Profesorul” Traian Basescu, al carui dosar de securitate nu se mai gaseste, culmea, desi existenta lui nu poate fi pusa la indoiala. Sa nu uitam, Basescu era in ’89 nomenclaturist (deci elitist al PCR) si se afla la Anvers, in calitate de comandant de nava.

5. Atacurile permanente asupra jurnalistilor, incepand cu replici gen „tiganca imputita” si „tonomate” si incheind cu ceea ce s-a intamplat in aceste saptamani sunt cazuri de ingradire a libertatii de exprimare. „tiganca imputita” este o remarca rasista, indiferent daca se foloseste intr-o discutie privata. Folosita de un presedinte de tara poate crea tensiuni incredibile. Singurul care a mai avut opinii asemanatoare din cate stiu eu este un nene ce era salutat cu „Heil”.

Toate acestea coroborate cu inexistenta infrastructurii rutiere, dezastrul infrastructurii feroviare, „lupta anti-coruptie” concluzionata cu nicio arestare, nota acordata de Transparency International, salariile bugetarilor (prietena mea a obtinut in luna decembrie un salariu net de 430 de RON – consilier debutant cu studii superioare), mizeria sistemului de sanatate publica, esecul reformarii sistemului de invatamant si cate si mai cate ma fac sa ma intreb cu ce a putut sa convinga acest om atatea milioane de oameni. De ce in 2004 era toata lumea pornita impotriva lui Nastase si acum cand nu s-a schimbat nimic, ci din contra, majoritatea il apreciaza pe Basescu.

Cum se poate lasa cineva pacalit de faptul ca Basescu lupta singur impotriva tuturor, cand el gestioneaza tot: presedentie, guvern, servicii secrete si in curand si parlament? Este acelasi scenariu pe care l-a aplicat si la primarie. Timp de patru ani de zile n-a facut nimic atunci pentru ca nu avea consiliul de partea sa. Cand i s-a oferit un al doilea mandat cu influenta totala asupra consiliului s-a indreptat spre Cotroceni. Sa vedem ce scuze mai gaseste acum…

Personal, sunt scarbit, socat, dezarmat. Nu mai inteleg nimic si nu vreau sa mai inteleg nimic. Dragi votanti ai marinarului, cum puteti sa va lasati scuipati in fata pentru ca apoi sa lingeti flegma cu pofta si sa ma obligati si pe mine s-o fac? De cata dovada de nesimtire si aroganta mai aveti nevoie? Nu va e suficient sa vedeti cum niste persoane cu aceleasi drepturi si interdictii (teoretic) precum voi, fac tot ce le pofteste „sufletelul”? In ce calitate au fost cei 4 la MAI? Blaga este ministrul de interne suspendat, Videanu este ministrul economiei si al sanatatii, Berceanu este ministrul transporturilor, iar Flutur n-are nici macar aceste calitati. Va invit sa incercati sa patrundeti in Ministerul de Interne. Sa ma anuntati cand reusiti.

Acum, vreau doar sa ma duc la Ministerul de Interne sa-mi linistesc foamea asta de razbunare ce-mi roade stomacul, creierul, inima si sa discut politica in cadrul acestui minister. Singurul lucru bun in tot acest circ este locatia. Nu puteau sa gaseasca un loc mai bun in care sa sarbatoreasca victoria. Este o cladire obisnuita cu „succesurile” si cu realizarile marete.

Va doresc un cincinal placut, voua, oameni ai muncii. Proletari din toate tarile, uniti-va!!